Sindicaliştii Federaţiei Sindicatelor Libere din Invăţămant vor organiza un miting de amploare pe 5 octombrie, potrivit preşedintelui filialei Sălaj a FSLI, Eusebiu Lehene.Ziua aleasă are o semnificaţie aparte, 5 octombrie este Ziua Internaţională a Profesorilor şi a Educatorilor. Din Sălaj, va participa la miting o delegaţie de 50 de membri de sindicat. Insă potrivit lui Eusebiu Lehene este posibilă organizarea unui miting la nivel local sau alte acţiuni de protest. „Vineri vom stabili dacă vom organi-za acţiuni de protest la nivel local. Luni am trimis in toate unităţile şcolare un comunicat, urmand să fie trimise opţiunile cadrelor didactice privind acţiunile de protest la care sunt dispuse să participe.”
Deşi liderii FSLI au atras atenţia că dascălii din mediul rural vor primi in 2011 venituri reduse cu pană la 60 la sută, deoarece potrivit noii legi de salarizare in sistemul bugetar, care se va aplica din 2011, sporul de rural a fost diminuat de la un maxim de 80 la sută la un maxim de 20 la sută, liderul sălăjean Eusebiu Lehene a explicat că situaţiile diferă de la judeţ la judeţ. Astfel, in Sălaj, majoritatea cadrelor didactice care au profesat in mediul rural au beneficiat de un spor de rural de maxim cinci la sută. Pentru cateva localităţi sporul de rural acordat a fost de 10 la sută, iar pentru două sau trei localităţi, sporul rural acordat a fost de pană in 30 la sută. Sporul de rural se acordă pentru a atrage personalul calificat in mediul rural, „insă nu şi-a atins scopul, procentul acordat neacoperind cheltuielile necesare”, a opinat Eusebiu Lehene.
Profesorii sălăjeni – chemaţi la protest
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...