FC Zalău-Sănătatea Cluj 3-0 (2-0)
Partidă cu două reprize diametral opuse. In primele 45 de minute zălăuanii, cu Cristi Oros pe banca tehnică, deoarece principalul Marius Paşca era suspendat după etapa trecută, au dominat, creand şi unele faze plăcute de joc, perioadă in care au şi inscris două goluri prin Ştefoi, in minutul 10 şi prin Gorga, in minutul 20, gol la care spectatorii spuneau că jumătate este a lui Jula, jucător care l-a deschis in adancime pe atacantul zălăuan.
Repriza a doua a fost dominată copios de oaspeţi şi numai şansa a făcut ca zălăuanii să nu primească gol. Şi cum ocaziile se răzbună, pe final tot gazdele vor inscrie, in minutul 89, prin Ignat, care a primit o pasă ideală de la Bărnuţiu, scăpat singur spre poartă. In această parte a partidei cred că putem număra pe degete de căte ori au trecut jucătorii din Zalău centrul terenului. Trebuie spus că printr-o asemenea manieră de joc nici spectatorii nu vor fi mai mulţi in tribune şi nici PROMOVAREA nu se intrevede la orizont .
FC Zalău: Gabor, cu unele intervenţii pentru fotografi,- Major, Cosma(cpt), Negrean, Jula- cel mai bun de pe teren, Podină, Ştefoi- care după marcarea golului nu s-a mai văzut in joc (min. 78 Ember), Budean, evoluţie modestă ( min. 83 Bărnuţiu), Neicu (min. 89 Nicorici), Bălan (min. 85 Ignat), Gorga.
Sănătatea Cluj: Paglişan, Pop, Simioanca, Sos, Sărmăşan, Sorcoiu, Albu (min 67 Chiorean), Kis (min. 75 Bilegan), Rus, Ceaca, R.Szabo (min. 46 Moga). Antrenor: Marius Semeniuc.
Au arbitrat: Ovidiu Mazilu şi Glase Ianos -din Satu Mare şi Mihai Marica, din Bistriţa Năsăud.