Dintre cele 63 de posturi didactice din invăţămant care au fost ocupate in şedinţa publică de luni, 14 aparţin suplinitorilor necalificaţi, conform informaţiilor primite de la Inspectorul Şcolar General, Ioan Abrudan. Este vorba despre posturi de limba maghiară şi posturi la palatele şi cluburile copiilor din judeţ pentru care nu s-au găsit persoane calificate. In invăţamant mai sunt disponibile incă 45 de posturi, pentru ocuparea cărora va fi organizată incă o şedinţă publică in data de 7 septembrie 2010, conform informaţiilor primite de la inspectorul şcolar, Viorel Lungu. Cele mai multe posturi disponibile sunt la specializarea matematică -12, franceză -4,5 norme, muzică -5,5, franceză-engleză -7. Prioritate pentru ocuparea posturilor au titularii care au participat la concursul de titularizare şi care n-au obţinut pană in prezent niciun post, urmează apoi suplinitorii calificaţi şi cei necalificaţi, precizează Viorel Lungu.
Necalificaţi in invăţămantul sălăjean
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...