Legea salarizarii va fi modificata complet si nu se va mai tine cont de salariile de referinta din 2009, ci de cele diminuate din 2010, iar anual va fi data o lege speciala care va stabili nivelul salarial, la salariile de anul trecut putandu-se reveni in cel putin patru ani, spun sindicalistii. Presedintele Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin a declarat vineri la finalul discutiilor cu premierul care au avut loc la Palatul Victoria ca premierul a discutat cu sindicalistii despre posibile majorari salariale cu 10-15 la suta, in 2011, mai mult pentru cei cu venituri mici, precizand ca, in prezent, o treime din populatia activa, respectiv 1,5 milioane de angajati, primeste salariul minim pe economie. Potrivit lui Costin, in conditiile in care Legea salarizarii va fi modificata total si va fi completata anual de o lege speciala, se prelungeste perioada pana cand fiecare salariat din Romania va beneficia de aceasta Lege a salarizarii, ajungandu-se la 15-20 de ani. Liderul BNS considera ca in cel putin patru ani se va reveni la salariile din 2009. Presedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a spus ca in noua lege a salarizarii se va reveni la raportul de 1 la 15 intre salariul minim si maxim din sistemul bugetar.
La salariile din 2009 s-ar putea reveni in patru ani
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...