Oameni in varsta, care n-au gustat din paharul amar al colectivizarii, au ajuns sa guste astazi din paharul cu pelin al originalei noastre democratii.
La poalele Muntilor Plopis, in catunul Fufez, comuna Halmasd, postasul nu vine sa aduca pensii. Venea pana in urma cu cateva luni, cand inca se mai tara prin viata ultimul pensionar, cu pensie de la stat. Dar acesta s-a dus in lumea celor drepti iar postasul n-are cui sa inmaneze cuponul rosu si cei cativa leuti. Nu bate in porti sa faca astfel de bucurii oamenilor in varsta. Nu intreaba nici pe la vecini, nu lasa vorba ca, in sfarsit, au venit banii de pensii. Si asta pentru ca, aici, desi localnicii sunt batrani, nimeni nu ia pensie. Odata aici vietuiau vreo 25 de familii, astazi, daca au mai ramas zece.

AU MUNCIT PENTRU PAMANTUL LOR
De muncit, dupa cum spune Victor Meghesan, au muncit, nu au stat cu mainile la san. N-au muncit la stat, n-au avut serviciu la oras, nici zile de munca in CAP. Au muncit pentru ei pamantul pe care l-au avut. Cu propriile lor mijloace. Catunul n-a avut colectiv. Oamenii s-au fofilat cum au putut si si-au pastrat avutiile. Nu au cedat nimic CAP-ului pe care tot incercau unii de la regionala de partid sa-l infiinteze atunci prin anii i60 ai secolului trecut. Un cal, o pereche de boi, cateva iugare de pamant, o caruta, cateva oi nu erau chiar de colea. Pana la urma din cauza opozantilor fermi din Fufez, colectivul nu s-a mai infiintat. Ce-i drept altii au patimit pe aceasta tema. De pilda barbatul Floarei Mosincat a fost dus de „activistii” de partid in padure si a fost batut. De aici i s-a tras plecarea spre locurile cu verdeata si fara suspine.

UN EROISM CU IZ DE REGRETE
Fufezenii credeau ca sunt, daca nu eroi, macar niste oameni puternici si netematori, de care nu trece ^tancul^ comunist. Acum o parte dintre acei sateni care au mai ramas si care au spus nu colectivizarii, zic ca au gresit cu excesul de zel. Din cauza asta nu beneficiaza de pensii. Mici in agricultura, caci taranul nu e platit cum e cel care a navigat pe valul industrializarii socialiste, dar tot sunt mai mult decat nimic. Si mai mult, desigur, decat ajutorul social la care au dreptul unii dintre batranii Fufezului. Un milion de lei vechi pe luna nu era marea cu sarea, dar le permitea oamenilor sa mai cumpere o paine, un litru de ulei, o butelie.

Cel mai sigur venit – ajutorul de inmormantare
Acum, daca statul a pus ochii pe ajutorul social si vrea sa il impoziteze, taranii din Fufez, ca de altfel din marea majoritate a fostelor zone necooperativizate nu mai stiu incotro s-o apuce. Au si astazi, ca si atunci, in vremea comunismului pamanturile. Dar ele, dupa cum se plange Traian Pupoies si ceilati locuitori ai catunului incep sa devina tot mai mult o piatra de moara legata de umerii lor tot mai slabi si mai neputinciosi. Daca nu li se mai da nici ajutorul asta, pipernicit de altfel, batranii din Fufez se tem ca familiile lor vor cere in curand in locul lui, ajutorul de inmormanare de la primarie.

Post Views: 55