Dupa un periplu pe la UTA Arad, unde a sustinut cateva probe si pe la Silvania Simleul Silvaniei, echipa la care a evoluat intr-un meci amical de pregatire, fostul capitan al formatiei F.C. Zalau, Mihai Bode a revenit la vatra. Antrenorul zalauanilor, Marius Pasca, a declarat ca se bucura de aceasta decizie a lui Bode, cu atat mai mult cu cat nu l-a presat nimeni s-o ia. „El este un jucator valoros care poate ajuta echipa sa-si indeplineasca obiectivul propus pentru sezonul care va urma”, a spus Marius Pasca. Fostul capitan al formatiei din Liga III din municipiu a semnat un contract pe doi ani cu F.C. Zalau, chiar daca impresarul lui afirmase ca Mihai Bode va alege, cu siguranta, o echipa din Liga a II-a.
Refuzul lui Bode de a ramane la Silvania a lasat regrete in orasul de sub Magura, cei din conducerea echipei de aici catalogandu-l ca nu e un jucator hotarat si ca daca semna cu Silvania ar fi avut sansa sa evolueze impotriva unor formatii puternice, putandu-se astfel remarca la nivele mai mari. Mihai Bode a decis insa sa revina langa fostii lui colegi, de la F.C. Zalau, alaturi de care ii dorim sa aiba evolutii cat mai bune.