Dupa invatatura sfintei noastre religii, omenirea intreaga formeaza o mare familie al carei Tata este Dumnezeu. Avem in cer un Tata bun, care ne-a creat, ne-a rascumparat si sfintit, care ne iubeste si ne poarta de grija. Dar familia aceasta n-ar fi completa, daca s-ar margini numai la atat. Este foarte bine cand intr-o familie exista un tata bun care se ingrijeste de lipsurile fiilor sai, dar cu toata harnicia, vrednicia si jertfelnicia de care este in stare un tata, e vai de familia din care lipseste mama. Desi stim foarte bine ca Tatal nostru cel ceresc ne este noua totul, stim ca El cunoaste bine si vrea sa acopere toate lipsurile fiilor Sai, totusi gandul, constiinta ca noi avem in cer si o mama- pe Preacurata Fecioara Maria- gandul acesta ne umple sufletul cu o nemarginita mangaiere. Desi suntem preaconvinsi de bunatatea lui Dumnezeu, totusi ne cade bine gandul ca langa El sta o inima de mama. Asa-i facut omul, asta-i firea lui, si Dumnezeu care i-a creat aceasta fire si o cunoaste atat de bine, S-a acomodat ei. E poate in aceasta fire recunoasterea slabiciunii noastre, e poate constiinta pacatului ce tot omul o poarta in suflet de la protoparintii nostri incoace, e poate recunoasterea propriei vinovatii, ca ne temem de Tatal. Ne asemanam cu copilul rau, care ramas acasa in grija mamei, a facut ceva foarte grav si rau si nu indrazneste sa se arate singur in fata tatalui, si se invarte toata ziua in preajma mamei, iar cand vine tatal se ascunde in spatele mamei sale. De ce? Pentru ca tatal sa afle din gura mamei de „isprava fiului”, si mai ales, pentru ca primele vorbe aspre si -nu de putine ori- primele lovituri de palma sau pumn sa se abata asupra mamei, si abia apoi inmuiata si imputinata aceasta indreptatita manie a tatalui, sa se abata si asupra copilului. Asemanarea, ca orice asemanare, nu poate spune totul, dar stim ca omenirea, prin protoparintii nostri a facut un lucru foarte grav, a pierdut -in rai- harul sfintitor, iar constiinta acestei uriase pierderi o urmareste dea lungul calatoriei sale pamantesti. Iata pentru ce credem ca intre Dumnezeu – tatal familiei si intre om- fiul, se simte nevoia unei mame. si dam slava lui Dumnezeu ca ni s-a implinit aceasta nevoie, cand Dumnezeu a pus-o pe Preacurata Fecioara Maria drept mama dulce a noastra.
Evanghelia dupa Ioan in capitolul 19, versetul 25-27, ne relateaza ca Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, in clipele din urma ale vietii Sale, dupa ce si-a dat viata si sangele pentru noi, vazand pe mama Sa si pe ucenicul iubit stand alaturi, la picioarele crucii, a zis mamei Sale: „Femeie iata fiul tau”, iar ucenicului: „iata mama ta”.
Sfanta Biserica ne invata ca ucenicul Ioan reprezinta sub crucea Domnului omenirea intreaga, tot asa cum sub pomul din Eden -Adam o reprezentase-. Prin urmare, prin acele cuvinte, Iisus a declarat-o in acea infricosator de solemna clipa, pe Mama Sa, drept Maica intregii omeniri.
Biserica praznuieste in 15 august, nu moartea, ci mutarea ei de pe pamant la cer. Sfanta Traditie ne spune ca instiintata de Fiul Sau ca a sosit clipa mutarii de aici, Preacurata a facut o chemare tainica catre apostoli, iar acestia adusi pe nor, din toata lumea, unde erau imprastiati pentru propoveduire, au ingropat trupul Maicii Sfinte. Dupa trei zile ajunge si Toma – care mahnit ca si acum ca si la Invierea Domnului a intarziat- a fost dus de ceilalti apostoli la mormantul in care asezase trupul Maicii Sfinte -iar mormantul era deja gol-. E semn ca Iisus Hristos n-a ingaduit ca trupul celei care i-a dat viata, sa vada stricaciunea, ci a luat-o la Sine.
De doua mii de ani, Biserica lui Hristos canta: „Intru nastere fecioria ai pazit, intru adormire lumea nu ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare. Mutatu-te-ai la viata, fiind Maica Vietii, si cu rugaciunile Tale izbavesti din moarte sufletele noastre”.

Post Views: 51