De astazi traficul pe strada Crasnei va fi deviat timp de doua luni, pana la finalizarea lucrarilor de acoperire a Vaii Zalaului.
De astazi, strada 22 Decembrie – fosta Crasnei – este blocata, potrivit lui Calin Miclea, administratorul SC Drum Construct, firma care executa lucrarea de acope-rire a Vaii Zalaului. Lucrarile au ajuns in zona podului de pe strada Crasnei, langa fantana arteziana, astfel ca strada va fi blocata pentru o perioada de doua luni, timp in care se va inlocui podul. Valea Zalaului va fi acoperita si vor fi efectuate lucrari de canalizare in zona. Autovehiculele de peste sapte tone, care vor sa circule dinspre Zalau spre Crasna pe strada Crasnei, vor fi deviate pe ruta ocolitoare Zalau- Hereclean-Varsolt-Crasna.
Lucrarile de acoperire a Vaii Zalaului au inceput in noiembrie 2009 si se preconizeaza a fi gata la sfarsitul lunii noiembrie 2010, conform informatiilor primite de la Calin Miclea. Lucrarile au demarat din zona Inspecto-ratului Scolar Salaj, au avansat prin piata agroalimentara, prin curtea Colegiului National Silvania si s-au apropiat de strada Crasnei.
Soseaua nou-construita va avea doua benzi cu sens unic dinspre Inspectoratul Scolar inspre strada Crasnei. Din strada Crasnei, se va putea merge doar catre strada Parcului. In zona Agentiei de Mediu va fi amplasat un sens giratoriu.
Prima sosea pietonala din judet va fi gata in noiembrie
Soseaua construita peste Valea Zalaului, zona dintre Inspectoratul Scolar Salaj si strada Crasnei va fi construita cu scopul de a prelua traficul din zona bancilor si din fata mall-ului si de a face din acest tronson o zona pietonala. Este vorba despre strada Unirii, tronsonul din fata Hotelului Porolissum si pana in fata Primariei. Pe acest tronson al strazii Unirii, autoturismele nu vor mai avea acces. Autoturismele vor putea trece pe strada nou creata intre Inspectoratul Judetean Scolar si Hotelul Porolissum, strada care va trece exact peste Valea Zalaului. Soseaua va urma traseul dinspre Inspectoratul Scolar prin fosta piata agroalimentara, prin curtea CNS, pe langa Agentia de Mediu si va iesi in strada 22 decembrie – Crasnei.