Lipsa de interes a parlamentarilor a facut ca Legea Lustratiei sa moara inainte ca aceasta sa se nasca sau sa isi faca efectul.
LEGII LUSTRATIEI I-A EXPIRAT TERMENUL DE VALABILITATE
Camera Deputatilor a fost convocata pe 16 august in sesiune extraordinara pentru a reface Legea ANI, declarata neconstitutionala de Curtea Constitutionala. Azi, o alta lege neconstitutionala, cea a lustratiei, dispare definitiv din procedurile legislative asa cum Graiul Salajului anti-cipa in urma cu trei saptamani. Prin Legea lustratiei se dorea limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comu-nist. In sedinta de miercuri a Biroului Permanent al Camerei Deputatilor nu s-a pomenit nimic despre Legea lustratiei. Chiar daca s-ar fi pomenit ceva, ar fi fost tardiv. Legea lustratiei a fost declarata neconstitutionala in intregime pe 7 iunie, iar pe 23 iunie decizia CCR a fost publicata in Monitorul Oficial si azi se implineste termenul de 45 de zile in care legea trebuia refacuta. Cum nu s-a luat nicio masura, de exemplu trecerea legii in proceduri de maxima urgenta si eventual convocarea unei sesiuni extraordinare, termenul de refacere a legii s-a scurs si de azi legea va deveni nula, oficial.
O promisiune PD-L, initiata de PNL
Daca ar fi existat vointa politica, o lege noua ar fi putut fi adoptata in interiorul termenului de 45 de zile amintit mai sus. Legea a fost relansata cu mare tam-tam in aceasta primavara de Partidul Democrat Liberal, dupa ce in 2006 a fost initata de PNL, si inca de atunci au existat voci care au catalogat intentia majoritarilor ca fiind doar una de imagine. La putin timp dupa adoptatea legii, PD-L Salaj s-a pripit in declaratii. „Organizatia judeteana a PD-L considera acest demers extrem de binevenit pentru toti cei care au avut de suferit de pe urma regimului comunist si a exponentilor acestuia, si totodata un element indispensabil definitivarii procesului de democratizare a Romaniei. Desi de-a lungul timpului aceasta lege a fost amanata in repetate randuri in mod voit de catre anumiti factori decizionali, acest demers a fost dus la bun sfarsit cu sprijinul decisiv al PD-L, care si-a onorat astfel o promisiune facuta in repetate randuri in fata cetatenilor”, a spus la vremea respectiva deputatul Lucian Bode. Insa din 7 iunie pana astazi, nimeni, dar absolut nimeni, nu a mai pronuntat cuvantul lustratie.