Guvernul trebuie sa stabileasca normele de aplicare a Codului Fiscal. Proiectul pe care il discuta guvernul stabileste cum se diferentiaza o activitate dependenta de una independenta in impozitarea drepturilor de autor sau cum se taxeaza dobanzile cu 16 la suta. Ordonanta de Urgenta de modificare si completare a Codului Fiscal mai prevede taxarea tichetelor de vacanta si de cresa, dar si impozitarea platilor compensatorii. Potrivit noilor reglementari, impozitul de 16 la suta se aplica de la 1 iulie si pentru dobanzile la conturile curente, depozitele la termen si la vedere. Veniturile din dobanzile bancare au fost scutite de impozitul de 16 la suta in 2009, iar masura fusese extinsa si pentru anul 2010.
De la 1 iulie se impoziteaza cu 25 la suta si castigurile din jocuri de noroc. Impozitul se aplica asupra venitului net, calculat la nivelul castigurilor realizate intr-o zi de acelasi organizator sau platitor. Prevederile care impuneau impozite suplimentare pentru cei care au mai multe imobile cu destinatia de locuinta au fost eliminate din textul OUG. Potrivit acestora, persoanele fizice care au in proprietate doua sau mai multe cladiri cu destinatie de locuinta, care nu sunt inchiriate unei alte persoane, urmau sa plateasca in anul 2010 o ^taxa de solidaritate^ reprezentand 50 la suta din impozitul datorat in 2010 pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, 100 la suta din impozit pentru a doua si 200 la suta pentru a treia si umatoarele.
Cat priveste drepturile de autor, cota de cheltuieli deductibile a fost redusa de la 40 la suta la 20 la suta din venitul brut. In acelasi timp este stabilita o obligatie de plata a contributiilor obligatorii individuale limitata la cinci salarii medii pe economie. De asemenea, orice venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale, se impoziteaza cu cota de impozit pe venit. Asupra acestor venituri se datoreaza contributiile individuale de asigurari sociale, asigurari sociale de sanatate si asigurari de somaj. Noile masuri mai prevad modificarea cotei de impunere anticipata a castigurilor din operatiuni de vanzare-cumparare a valutei la termen pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni de acest gen de la 1 la suta la 16 la suta pentru persoane fizice rezidente.