Profesori care nu sunt in stare sa sustina un examen se bat pentru posturile de suplinitor din invatamantul salajean.
Ieri, 25 de profesori titulari, dintre cei 38 inscrisi au reusit sa se transfere la alta scoala prin detasare la cerere. Toti au dorit sa se transfere de la tara la oras, a precizat inspectorul scolar Viorel Lungu. Cei care n-au reusit sa se transfere mai au o sansa in august.
Astazi, la ora 10.00, la Scoala „Mihai Eminescu” din Zalau are loc sedinta publica in care vor fi solutionate cererile de continuitate la suplinire, pentru care s-au inscris 240 de profesori, potrivit Inspectorului Viorel Lungu.
Maine si poimaine de la ora 9.00 vor fi repartizate posturile pentru suplinitori. La aceasta sedinta pot participa candidatii care au luat la examenul de titularizare note peste cinci. Dupa epuizarea candidatilor care au luat note peste cinci anul acesta la examenul de titularizare, vor urma in ordine candidatii care au luat note peste cinci la titularizare in anii trecuti si care s-au inscris la titularizarea de anul acesta, dar n-au participat la concurs. Peste 100 de salajeni candidati la titularizare nu s-au prezentat sau au iesit din examen pentru a nu risca o nota sub cinci, care i-ar fi facut neeligibili pentru un post de suplinitor.
Pentru suplinitori au ramas 470 de posturi
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...