Monseniorul Francisco-Javier Lozano, reprezentatul Sfantului Parinte in Romania si ambasadorul Vaticanului in tara noastra, este asteptat la Zalau duminica, 8 martie a.c. Domnia sa va participa la Sfanta Liturghie care va fi oficiata la Biserica Sfanta Familie din Zalau, alaturi de Prea Sfintitul Virgil Bercea, episcop de Oradea, trei preoti din diaceze italiene, trei preoti romani care activeaza in peninsula, precum si preoti greco-catolici salajeni. Dupa cum ne-a informat parintele Valer Parau, protopop greco-catolic de Zalau, nuntiul apostolicmonseniorul Lozano se afla pentru prima data in Diaceza de Oradea si la Zalau. Cu acest prilej va efectua o vizita pastorala si se va intalni cu membrii comunitatii de credinciosi greco-catolici din Zalau. Duminica, dupa celebrarea Sfintei Liturghii, oaspetii vor vizita Manastirea Surorilor Prea Sfintei Inimi a lui Iisus si comunitati din Simleu Silvaniei.