Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, că Romania va ieşi din recesiune doar prin aplicarea unor constrangeri bugetare tari, arătand că absenţa acestora duce la relaxare şi o inclinaţie spre protecţia socială.
„Mi-aduc aminte că in anii ’90-’91 constrangerile bugetare tari erau un termen central in ceea ce priveşte programele de redresare economică. Pare paradoxal, constrangerile bugetare tari, acelea ajută economia „, a spus Isărescu la dezbaterea „Romania 2010: constrangerile economico-financiare şi imperativele sociale”.
Guvernatorul BNR a explicat că in funcţie de politica bugetară adoptată se poate stimula munca, rigoarea in cheltuirea banului, şi nu numai public, dar şi privat, eficienţa, productivitatea.
La intrebarea „Cum se poate ieşi din recesiunea economică”, şeful băncii centrale a răspuns că prin adoptarea unor constrangeri bugetare tari.
” Dacă avem constrangeri bugetare slabe descurajăm in continuare munca , nu avem cum să ieşim, nu se iese aşa din recesiune, iar creşterea economică nu este un dat in jurul căruia se invart toate celelalte, ci este un rezultat”, a mai spus Isărescu.