Rămăşiţele pămanteşti ale soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt deshumate, miercuri dimineaţă, pentru a fi luate cateva probe pentru testare ADN, singurul fiu al acestora care se mai află in viaţă, Valentin Ceauşescu, dorind să se stabilească dacă acestea sunt ale părinţilor săi.
Săpăturile la locurile in care ar fi inmormantaţi soţii Ceauşescu au inceput marţi, in jurul orei 7.00, potrivit unui reprezentant al Cimitirului Ghencea Civil, presa neavand voie să asiste. Potrivit unui reprezentant al cimitirului, membrii familiei soţilor Ceauşescu au cerut ca exhumarea să nu fie publică.
La exhumare participă Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu, acesta fiind deja in cimitir.
Probele biologice ce vor fi prelevate la exhumare vor fi trimise la un laborator pentru testarea ADN, care va stabili dacă rămăşiţele sunt sau nu ale soţilor Ceauşescu. După deshumare şi prelevarea probelor, rămăşiţele pămanteşti vor fi reinmormantate.
Deshumarea are loc la cererea lui Valentin Ceauşescu şi a lui Mircea Oprean.
Medicii legişti au prelevat probe de la Nicolae Ceaşescu
Medicii legişti au prelevat probe de la Nicolae Ceaşescu, rămăşiţele pămanteşti ale acestuia fiind reinhumate, aceştia urmand să ia probe pentru ADN şi de la Elena Ceauşescu.
Un bărbat care susţine că a participat la o parte a procedurii de exhumare a lui Nicolae Ceauşescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că sicriul fostului dictator a fost scos din mormant şi pus pe un postament, pentru ca medicii legişti să poată preleva probe. El a precizat că medicii au luat probe biologice, dar şi din hainele cu care a fost inmormantat Nicolae Ceauşescu.
Acesta a arătat că, in opinia lui, sigur in acel loc este inmormantat Nicolae Ceauşescu, precizand că după deshumare i-a văzut căciula cu care a fost inmormantat in decembrie 1989. El a mai spus că sicriul era „identic” cu cel adus de Gelu Voican Voiculescu in 1989, după execuţia cuplului Ceauşescu.
Video stirileprotv.ro
Valentin Ceauşescu, singurul fiu al cuplului Ceauşescu, a devenit recent, alături de Mircea Oprean, proprietarul mormintelor din Cimitirul Ghencea, după mai mulţi ani de procese.
In iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a decis, prin decizie definitivă şi irevocabilă, să oblige Ministerul Apărării să le prezinte lui Valentin Ceauşescu şi lui Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu, dovezi certe care să ateste dacă soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost ingropaţi in cele două locuri din cimitirul Ghencea.
Ministerul Apărării arăta, in noiembrie 2008, la solicitarea MEDIAFAX, că a solicitat inscrisuri sub semnătură privată unor participanţi la inhumarea soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu, acestea fiind inmanate părţii reclamante. Potrivit dispoziţiilor hotărarii judecătoreşti, Ministerul Apărării a fost obligat să facă dovada ,”prin orice mijloace legale”, că soţii Ceauşescu sunt ingropaţi in Cimitirul Ghencea Civil.
Mircea Oprean spunea atunci că „familia trebuie să cunoască unde sunt aceştia inhumaţi, pentru a indeplini datinile creştineşti”. El a mai susţinut că de inhumarea soţilor Ceauşescu s-au ocupat cadre militare, iar regulamentul militar prevede ca fiecare acţiune să fie făcută in urma unui ordin scris şi că este imposibil ca la Ministerul Apărării să nu existe dovezi despre locul unde sunt ingropaţi aceştia.
Pe toată perioada derulării procesului, reprezentanţii Ministerului Apărării şi cei ai Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU) au susţinut, in faţa instanţei, că nu deţin niciun document care să ateste că soţii Ceauşescu sunt ingropaţi la cimitirul Ghencea.
In 11 aprilie 2007, Judecătoria sectorului 5 a respins ca neintemeiată cererea de deshumare a soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu şi de stabilire a identităţii celor inhumaţi in cimitirul Ghencea Civil din Capitală, formulată in anul 2005 de Zoia Ceauşescu, care ulterior a decedat.
Aceeaşi sentinţă a fost pronunţată şi la Tribunalul Bucureşti, in februarie 2008.
Mircea Oprean a cerut ca Ministerului Apărării să facă dovada, printr-o expertiză medico-legală, că cele două cadavre inhumate la Ghencea şi indicate printr-o schiţă marcată de Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane sunt ale cuplului Ceauşescu.
In faţa instanţei inferioare, reprezentantul Ministerului Apărării a spus că nu inţelege de ce această instituţie trebuie să facă dovada identităţii celor doi, deoarece rolul ministerului in evenimentele din decembrie 1989 a fost de executant şi că simpla prezenţă a unor personaje aparţinand MAp in locurile unde au avut loc evenimente istorice nu atrage responsabilitatea instituţiei.
Administraţia Cimitirelor a comunicat instanţei Judecătoriei sectorului 5 documentele solicitate in acest proces, respectiv schiţa amplasamentului locurilor de veci din Cimitirul Ghencea in care se presupune că au fost inhumaţi Elena şi Nicolae Ceauşescu, cu specificaţia că nu are documente care să ateste că cei doi au fost inmormantaţi in acel loc.
Potrivit unui comunicat al municipalităţii, remis presei după termenul de la sfarşitul lunii ianuarie 2007, „la data de 25 decembrie 1989 nu a fost inscris in registrul de inhumări nimic care să ateste inhumarea soţilor Ceauşescu. Nu a fost depus niciun document la Administraţia Cimitirelor „.
De asemenea, potrivit comunicatului municipal, ACCU „nu poate elibera niciun act care să ateste inhumarea” soţilor Ceauşescu in cimitirul Ghencea, tocmai din lipsa inscrisurilor oficiale. Mai mult, ACCU nu poate elibera nici autorizaţie pentru dezgroparea soţilor Ceauşescu pană la pronunţarea instanţei.