Este limpede ca lumina zilei ca de douazeci de ani de asa-zisa democratie tara a involuat. Am plecat de la datorii interne zero, de la o economie pe alocuri chiar performanta, de la un sistem functional de viata sociala si am ajuns, iata, in colaps. Si totul si toate fiindca tara este pe mana incompetentei. Ca un facut, se aleg nepriceputii pentru functii cu impact. A te afla in treaba e modul de lucru al romanilor. Solutiile celor din “capul trebii” vorba lui Sorescu sunt mai degraba baiguieli, fiindca, fara sa rezolvam nimic am aruncat tara intr-o cumplita si nemeritata harababura. Evenimentele, oricare ar fi ele ne prind de fiecare data pe picior gresit. Se mimeaza ajutorul, solutiile, dar de fiecare data ne intoarcem acolo de unde am plecat. Fiindca, vorba vistierului tarii, sau mai pe inteles spus, a lui Sebastian Vladescu “putem sa va mai mintim cateva luni bune”. Aflandu-se printre sinistrati, prim-ministrul sustine ca a dat bani pentru diguri, in vreme ce seful statului zice ca nu s-a alocat nici un leu. Pe cine sa crezi? „ntr-o societate ingradita de barierele bolsevismu-lui si una bantuita de capitalismul salbatic ne zbatem ca pestele pe uscat asteptand celebra “para malaiata”. Cu toate ca suntem bantuiti de o buna bucata de vreme de criza economi-ca, dintr-o mandrie cu iz balcanic refuzam sfatul celor mai priceputi. Exista proiecte cu anali-ze si propuneri concrete pentru a mari viteza iesirii la liman si nu pricep de ce decidentii nostri atotstiutori ignora vocile celor cu pregatire stiintifica in domeniu. Nu pentru ca in Romania verbele se conjuga doar la modul trecut, proiectia viitorului scapa, fiindca ea nu intra in preocuparile celor cu painea si cutitul. Lipseste competenta si totul parca e dominat de miscarea browniana.